Defileul Mureșului nu este spectaculos prin măreția sau gradoarea lui, este un defileu domol, săpat în pereți nu foarte înalți de stâncă, dar care compensează pentru aceasta prin sălbăticia pe care o întruchipează. Am parcurs drumul într-o după-masă de aprile cu soarele care poleia tot ce vedeam în jur. Este o incursiune de poveste, liniștitoare și inițiatică. Fiind Paștele eram aproape singuri pe drum, doar noi, șoseaua (chiar bună de altfel), apa, stânca și calea ferată care se vedea pe malul celălalt. Defileul este declarat Parc Natural din 2007 și are o biodiversitate crescută (atât floră cât și faună). Denumiera oficială sub care îl veți găsi este Parcul Natural Defileul Mureșului Superior sau Defileul Toplița. - Deda. Defileul Mureșului are pentru mine o semnificație aparte. Ca să ajungem cu trenul la bunici în Județul Bistrița trebuia să luăm trenul Brașov - Bistrița. Trenul o lua prin defileul Mureșului. Copil fiind și acum țin minte localitățile Toplița și Deda. Încă au semnificație pentru mine. Era un drum lung, poate chiar 10-12 ore (nu mai știu exact). Îmi amintesc că plecam seara din Brașov și ajungeam dimineața în Bistrița. Deși nu am văzut niciodată defileul ziua, pentru mine viteza înceată a trenului, apa curgătoare de lângă calea ferată și numele localităților Toplița și Deda și acum le asociez cu bucuria vacanței. E ciudată senzația să ai convingerea că ai fost pe acolo de nenumărate ori, dar să nu ai nicio amintire. Dacă vreodată vreți să ajungeți la Reghin, Bistrița sau chiar Maramureș sau Cluj și aveți câteva ore de rupt, vă recomand să ajungeți pe DN15 / E578, evitând drumul obișnuit pe la Târgu Mureș, și să încercați Brașov - Miercurea Ciuc - Gheorgheni - Toplița - Deda. Este un drum care vă va arăta o altă Românie. Și mai este ceva de adăugat: in această incursiune veți intâlni Mureșul de când este un pârâiaș aproape de zona de îzvorâre până în Defileul Toplița - Deda când ajunge un râu cu pretenții care și-a făcut singur loc în stâncă. Este uimitor să asiști pe o portiune de câteva zeci de kilometri la această maturizare. Traseul făcut de noi traversează Defileul Mureșului de la est la vest (în sensul de curgere), dar sejurul poate fi prelungit. Locurile acestea sunt magice și atât de diferite față de cele cu care ne-am obișnuit noi. Defileul este situat în Munții Călimani - cei mai înalți munți vulcanici din România. Și un fenomen interesant este cel al peșterilor de mulaj, doar că cel care se joacă cu mulajul nu era omul ci era forța de neoprit a naturii prin reprezentanta sa - lava vulcanică. Copacii prinși în lava au creat aceste forme, urmând ca ei să putrezeasă și să lase în urmă formele lor încremenite pentru eternitate (vorbim deja de 5 milioane de ani). Este un fenoment unic. Singura astfel de peștera vizitabilă este: Căsoaia lui Ladaș. V-am povestit puțin despre aceste locuri ca să simțiți cât de spectaculoasă și unică este zona aceasta.