Corina Matei
[Corina Matei]
2019-03-21 21:47:28

Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

[natural] [ traseu montan , dealuri și depresiuni , acvatic , botanic , animale ]

română
18
581 USD
123
Dificultate

Accesibilitate
copii peste 5 ani
grupuri mari
femei care călătoresc singure

Tema

O incursiune în natura și cultura a insulei supranumite „Perla Oceanului Indian”!

Cand sa vizitezi

Sezonul uscat: decembrie-martie

Descriere

Un traseu de peste două săptămâni pe care l-am făcut pe cont propriu. Cum Sri Lanka este o țară care merită cât mai mult timp datorită multitudinii de obiective pe care le oferă, pe zona de munte am preferat să angajez un șofer deoarece trenurile sunt foarte lente, iar conexiunile de autobuz destul de proaste - așa am reușit ză văd mult mai multe locuri. Apoi, pe zona de coastă, am ales autobuzele, foarte bine puse la punct. Ori de câte ori am avut ocazia, m-am abătut de la traseul turistic și mi-am schimbat planul inițial de vreo patru ori în funcție de ce am simțit vizavi de locurile în care eram. În unele am prelungit cu o zi pentru că frumusețea lor m-a răpit, în altele am plecat mai repede decât am preconizat, pentru că atmosfera m-a plictisit. M-am implicat în diversele activități cotidiene ale srilankezilor încercând să le înțeleg cât mai mult cultura: am străbătut trasee, orașe, sate și drumuri mai puțin umblate, m-am cazat în guest-house-uri ori de câte ori am avut ocazia și am muncit cot la cot cu ei. Sri Lanka e o țară ce are enorm de oferit și merită să o străbați măcar o dată în viață! Atenție, traseul meu implică foarte mult mersul pe jos!

Puncte

Welcome to Sri Lanka Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Welcome to Sri Lanka

[punct de început]

Distanta

0,4km

Durata

00:-32 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

261,4km

Durata

09:19 h

Descriere

Pentru un transport mai simplu, am plătit un șofer. Ca să închiriezi mașină, trebuie să-ți scoți acte valabile de la autoritățile din Colombo.
Lacuri cu nuferi și lotuși Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacuri cu nuferi și lotuși

[obiectiv] [lac]

Descriere

În această zonă sunt mii de lacuri cu nuferi și lotuși, câteva zeci înșirate de-a lungul drumului.
Anuradhapura - Orașul Sacru Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Anuradhapura - Orașul Sacru

[obiectiv] [oraşul vechi]

Descriere

Un oraș imens, necesită deplasarea cu mașină sau bicicletă (eu l-am făcut cu mașina). Ai nevoie de cel puțin jumătate de zi aici ca să vezi toate obiectivele importante.

Galerie multimedia

Muzeul Jethawana Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Muzeul Jethawana

[obiectiv] [muzeu]

Descriere

Aici se plătește și intrarea

Galerie multimedia

Complexul Jethawanarama Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Complexul Jethawanarama

[obiectiv] [ruine]

Descriere

Ai grijă la maimuțe, nu sunt prietenoase!

Galerie multimedia

Casa de bilete Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Casa de bilete

[informaţii] [punct plată]

25.0 USD
Porțile Jethawanaramaya Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Porțile Jethawanaramaya

[obiectiv] [ruine]

Galerie multimedia

Stupa Jethawanaramaya Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Stupa Jethawanaramaya

[obiectiv] [templu]

Descriere

Cea mai mare și printre cele mai importante stupe din Sri Lanka

Galerie multimedia

Stupa Ruwanwelisaya Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Stupa Ruwanwelisaya

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

Thuparamaya Stupa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Thuparamaya Stupa

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

Muzeul Abhayagiri Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Muzeul Abhayagiri

[obiectiv] [muzeu]

Stupa Abhayagiri Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Stupa Abhayagiri

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

Piatra Lunii Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Piatra Lunii

[obiectiv] [lucrare de artă / instalaţie]

Descriere

Una dintre cele două cele mai artistice Pietre ale Lunii ale templelor budiste.

Galerie multimedia

Roti Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Roti

[mâncare şi băutură] [bodega]

0.3 USD

Descriere

Aici este o tarabă unde o femeie face cele mai bune roti tradiționale (simple sau cu fulgi de cocos). Tot aici este locul în care poți găsi apă la sticlă.
Statuia lui Buddha Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Statuia lui Buddha

[obiectiv] [statuie / sculptură]

Kuttam Pokuna Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Kuttam Pokuna

[obiectiv] [ruine]

Galerie multimedia

Lacul Abhayavapi Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacul Abhayavapi

[obiectiv] [lac]

Descriere

Păsări felurite, nuferi, lotuși, maimuțe și libelule!

Galerie multimedia

Copacul Bodhi Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Copacul Bodhi

[obiectiv] [templu]

Descriere

Unul dintre cele mai importante locuri budiste din Sri Lanka

Galerie multimedia

Spre Templul din Peșteră Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Spre Templul din Peșteră

[transport] [mers pe jos]

Distanta

1,4km

Durata

01:07 h

Descriere

Atenție, scări!

Galerie multimedia

Templul din Peșteră Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Templul din Peșteră

[obiectiv] [templu]

9.0 USD

Galerie multimedia

Templul de Aur Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Templul de Aur

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

26,7km

Durata

02:23 h
Araliya - Cooking Lessons Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Araliya - Cooking Lessons

[obiectiv] [atelier]

10.0 USD

Descriere

Oferă și cazare.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 1

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Lacul de acumulare Kandalama Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacul de acumulare Kandalama

[obiectiv] [lac]

Descriere

În depărtare se pot vedea celebrele stânci Pidurangala și Sigiriya

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

1,7km

Durata

02:10 h
Bilete Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Bilete

[informaţii] [punct plată]

3.0 USD
Drum alunecos Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Drum alunecos

[informaţii] [avertizări securitate]

Descriere

După ce se termină scările, urmează o porțiune scurtă de bolovani. Când plouă, traseul devine foarte alunecos. Recomand încălțări adecvate, chiar dacă unii turiști urcă în șlapi!

Galerie multimedia

Pidurangala Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Pidurangala

[obiectiv] [belvedere]

Descriere

Recomand urcarea la Pidurangala decât la Sigiriya din mai multe motive: - costuri. La Sigiriya intrarea este 30$ - aglomerație. La Sigiriya lumea uneori stă pe scări în soare sau ploaie pentru că nu pot urca dacă nu coboară alții. - peisaj. Cu siguranță, de la Pidurangala peisajul este mult mai frumos. Însă, dacă alegi să vii în zonă strict pentru partea istorică, alege Sigiriya.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

91,9km

Durata

03:23 h
Amazing temple Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Amazing temple

[obiectiv] [ruine]

0.0 USD

Descriere

I discovered an ancient temple in ruins. The forest makes the place magical!

Galerie multimedia

Roti Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Roti

[mâncare şi băutură] [bodega]

1.0 USD

Galerie multimedia

Spice & Ayurvedic Garden Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Spice & Ayurvedic Garden

[obiectiv] [plantaţie]

Descriere

Pe bază de donație

Galerie multimedia

Parcare Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Parcare

[transport] [mers pe jos]

1.0 USD

Distanta

3,6km

Durata

02:03 h
Casa de bilete Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Casa de bilete

[informaţii] [punct plată]

10.0 USD
Muzeul Budist al Lumii Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Muzeul Budist al Lumii

[obiectiv] [muzeu]

Templul Elefantului Rajaa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Templul Elefantului Rajaa

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

Templul Dintelui Sacru Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Templul Dintelui Sacru

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

Piața locală de haine Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Piața locală de haine

[obiectiv] [magazin]

Descriere

Negociază orice.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

3,4km

Durata

01:07 h
Punct de belvedere Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Punct de belvedere

[obiectiv] [belvedere]

Galerie multimedia

Punct cazare Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Punct cazare

[transport] [mers pe jos]

6.0 USD

Distanta

4,1km

Durata

12:07 h
The Garden Cafe Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

The Garden Cafe

[mâncare şi băutură] [restaurant]

Descriere

Mâncare locală

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 2

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

9km

Durata

00:25 h
Belvedere Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Belvedere

[obiectiv] [belvedere]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

3,7km

Durata

01:59 h
Grădinile Botanice Regale Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Grădinile Botanice Regale

[obiectiv] [gradină]

9.0 USD

Descriere

Nu sunt doar niște simple grădini botanice, deși aici am văzut cele mai frumoase orhidee și cele mai impreionante alei flancate de palmieri. Însă, aici am cunoscut pentru prima oară liliecii (animalele) imenși, numiți vulpile zburătoare”. Asta printre multe, multe maimuțe jucăușe.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

46,6km

Durata

01:56 h
Belvedere Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Belvedere

[obiectiv] [belvedere]

Galerie multimedia

Parcare Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Parcare

[transport] [mers pe jos]

Distanta

0,7km

Durata

00:22 h
Cascada Ramboda Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Cascada Ramboda

[obiectiv] [cascadă]

0.0 USD

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

9,9km

Durata

00:18 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

0,5km

Durata

01:35 h
Damro - Plantațiile și fabrica de ceai Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Damro - Plantațiile și fabrica de ceai

[obiectiv] [plantaţie]

0.0 USD

Descriere

Turul fabricii și vizita sunt gratuite, inclusiv ceaiul de la final. Apoi se pot cumpăra cutii de ceai din shpo-ul dedicat - de la 700 rupii.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

26,5km

Durata

02:07 h
Pidurutalagala Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Pidurutalagala

[obiectiv] [vârf de munte]

Descriere

Cel mai înalt vârf montan din Sri Lanka. Se poate ajunge cu mașina, însă e nevoie de un permis special pentru intrare - zona este militarizată.

Galerie multimedia

Templu Budist Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Templu Budist

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

1km

Durata

00:39 h
Vad Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Vad

[obiectiv] [piață publică]

Galerie multimedia

Oficiul Poștal Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Oficiul Poștal

[obiectiv] [clădire]

Descriere

Să trimiți o carte poștală în România costă aprox 120 rupii

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

38,3km

Durata

03:59 h
Vedere Lacul Kanda Ela Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Vedere Lacul Kanda Ela

[obiectiv] [lac]

Galerie multimedia

Happy Inn Hostel Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Happy Inn Hostel

[cazare] [hostel]

6.0 USD
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 3

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Punct pentru răsărit Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Punct pentru răsărit

[obiectiv] [apus / răsărit]

Galerie multimedia

Casă bilete Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Casă bilete

[informaţii] [punct plată]

30.0 USD

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

9km

Durata

04:19 h
Horton Plains Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Horton Plains

[obiectiv] [parc natural]

Descriere

UNESCO

Galerie multimedia

Little World's End Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Little World's End

[obiectiv] [vârf de munte]

Galerie multimedia

Pericol! Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Pericol!

[informaţii] [drum]

Descriere

Urmează poteca! Drumul ocolitor este alunecos!

Galerie multimedia

World's End Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

World's End

[obiectiv] [vârf de munte]

Descriere

Acest punct este faimos pentru observarea celebrelor Cloud Forests și a modului în care se formează norii. Pentru cer senin și peisaj minunat, trebuie să vii aici de dinineață. Norii se formează după prânz.

Galerie multimedia

Cascada Baker Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Cascada Baker

[obiectiv] [cascadă]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

51km

Durata

02:58 h
Gara Ohyia Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Gara Ohyia

[informaţii] [orientare]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

2,3km

Durata

02:03 h
Tunel Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Tunel

[obiectiv] [tunel / pasaj]

Galerie multimedia

Nine Arch Bridge Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Nine Arch Bridge

[obiectiv] [pod]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

2km

Durata

00:6 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

1,6km

Durata

02:27 h
Ella Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Ella

[obiectiv] [oraşul vechi]

Galerie multimedia

360 restaurant Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

360 restaurant

[mâncare şi băutură] [restaurant]

5.0 USD

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

3,7km

Durata

09:27 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 4

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

5,2km

Durata

03:16 h
Loc de poză Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Loc de poză

[obiectiv] [formațiune stâncoasă]

Galerie multimedia

Little Adam's Peak Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Little Adam's Peak

[obiectiv] [vârf de munte]

Descriere

Locul perfect pentru a vedea răsăritul. Din stradă și până sus, ascensiunea durează 40 de minute.

Galerie multimedia

Tiroliană Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Tiroliană

[obiectiv] [parc de distractii / tematic]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

43km

Durata

02:36 h
Ella roti hut Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Ella roti hut

[mâncare şi băutură] [restaurant]

3.0 USD

Descriere

Cele mai bune roti cu ciocolată!

Galerie multimedia

A23 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

A23

[obiectiv] [stradă / drum]

Descriere

Unul dintre cele mai uluitoare drumuri din Sri Lanka datorită peisajelor

Galerie multimedia

Cascada Ravana Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Cascada Ravana

[obiectiv] [cascadă]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

0,2km

Durata

00:20 h
Cascada Diyaluma Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Cascada Diyaluma

[obiectiv] [cascadă]

Descriere

A doua cea mai înaltă cascadă din Sri Lanka

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

1,6km

Durata

00:11 h
Parcat Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Parcat

[informaţii] [avertizări securitate]

Descriere

Traseul turistic de urcat la Diyaluma este extrem de periculos. Așa că am găsit o variantă ocolitoare tocmind un localnic să mă însoțească pe drumul cel sigur - întâi cu tuk-tuk-ul, apoi pe potecă.
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

tuk tuk  

[transport] [tuk tuk]

4.0 USD

Distanta

0,8km

Durata

00:9 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

2,4km

Durata

03:24 h
Lacurile Diyaluma Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacurile Diyaluma

[obiectiv] [lac]

Descriere

Cu o apă limpede și răcoroasă, e zona indeală pentru baie.

Galerie multimedia

Micile cascade și piscine Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Micile cascade și piscine

[obiectiv] [cascadă]

Descriere

Diyaluma Falls impresionează prin sumedenia de trepte înainte de cascada de 270 de metri!

Galerie multimedia

Piscinele naturale de deasupra cascadei Diyaluma Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Piscinele naturale de deasupra cascadei Diyaluma

[obiectiv] [lac]

Descriere

Piscinele naturale ce se înșiruiesc deasupra cascadei sunt un paradis pe pământ. Iar priveliștea este uluitoate!

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

tuk tuk  

[transport] [tuk tuk]

Distanta

0,7km

Durata

00:6 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

23,7km

Durata

01:15 h
Casa de bilete Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Casa de bilete

[informaţii] [punct plată]

2.0 USD
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

0,7km

Durata

00:34 h
Buduruwagala Raja Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Buduruwagala Raja

[obiectiv] [templu]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

76,4km

Durata

11:40 h
ATM Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

ATM

[alte servicii] [schimb valutar]

The Jungle Book Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

The Jungle Book

[cazare] [casa de oaspeti]

5.0 USD

Descriere

Tot ei se pot ocupa și de organizarea safariului - foarte avantajos pentru o singură persoană, cum am fost eu, mai muțin avantajos pentru grup!

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 5

[sfârşit de zi]

Safari Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Safari

[transport] [4x4]

36.0 USD

Distanta

50,1km

Durata

06:17 h

Descriere

Jeepul a venit să ne ia direct de la cazare. Prețul reprezintă închiriere jeep + intrarea în safari. Singura negociere se poate face la prețul jeepului.
Intrare Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Intrare

[informaţii] [intrare]

Descriere

Pentru cei care nu își negociază prețul, de aici trebuie să cumpere tichetele.
Lacul UdaWalawe Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacul UdaWalawe

[obiectiv] [lac]

Galerie multimedia

Parcul Național Udawalawa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Parcul Național Udawalawa

[obiectiv] [parc natural]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

127,1km

Durata

04:08 h
Pescari Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Pescari

[obiectiv] [altele]

3.0 USD

Descriere

Cer bani dacă vrei să îi pozezi - 500 de rupii Dacă vrei să te urci pe băț - 1000 de rupii

Galerie multimedia

Parcare Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Parcare

[transport] [mers pe jos]

Distanta

3,1km

Durata

01:47 h
Bastionul Flagrock Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Bastionul Flagrock

[obiectiv] [castel / cetate / fortăreață]

Galerie multimedia

Fort Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Fort

[obiectiv] [castel / cetate / fortăreață]

Galerie multimedia

Bastionul Clippenberg Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Bastionul Clippenberg

[obiectiv] [castel / cetate / fortăreață]

Galerie multimedia

Old Slave Quarters Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Old Slave Quarters

[obiectiv] [castel / cetate / fortăreață]

Bastionul Lunii Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Bastionul Lunii

[obiectiv] [castel / cetate / fortăreață]

Galerie multimedia

Turnul cu Ceas Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Turnul cu Ceas

[obiectiv] [turn]

Galerie multimedia

Biserica Tuturor Sfinților Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Biserica Tuturor Sfinților

[obiectiv] [biserică / mănăstire]

Galerie multimedia

Muzeul de Arheologie Maritimă Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Muzeul de Arheologie Maritimă

[obiectiv] [muzeu]

Galerie multimedia

Poarta Veche Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Poarta Veche

[obiectiv] [poartă]

Galerie multimedia

Copac Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Copac

[obiectiv] [minuni ale naturii]

Galerie multimedia

Piața Ambalama Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Piața Ambalama

[obiectiv] [piață publică]

Galerie multimedia

Muzeul Casa Olandeză Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Muzeul Casa Olandeză

[obiectiv] [muzeu]

Galerie multimedia

Muzeul Casei de Istorie Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Muzeul Casei de Istorie

[obiectiv] [muzeu]

0.0 USD

Descriere

O colecție impresionantă de obiecte vechi. Vizita se face pe pază de donație.

Galerie multimedia

Promenadă Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Promenadă

[obiectiv] [stradă / drum]

Descriere

Promenada pe deasupra zidurilor cetății

Galerie multimedia

Farul din Galle Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Farul din Galle

[obiectiv] [far]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina  

[transport] [masina]

Distanta

7,9km

Durata

00:35 h
Freeze on Beach Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Freeze on Beach

[cazare] [bungalou]

7.0 USD

Descriere

Una dintre cele mai frumoase cazări avute: o căsuță pe plajă!

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 6

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

masina comuna  

[transport] [masina comuna]

Distanta

16,9km

Durata

03:19 h
La pescuit Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

La pescuit

[obiectiv] [atelier]

0.0 USD

Descriere

O experiență deosebită la malul oceanului: pescuitul. https://www.facebook.com/corinamatei.ro/photos/a.106969963038908/681542148915017/?type=3&theater

Galerie multimedia

Plaja Unawatuna Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Unawatuna

[obiectiv] [plajă]

Descriere

#Unawatuna Beach e atât de mare, încât tot timpul pare goală. Cu nisip roșiatic, baruri la umbra palmierilor și valuri de surf, adună pasionații de sporturi acvatice ce vor să se și relaxeze regește, dar ieftin. Mi-a placut plaja, însă nu și marea care are adesea un curent tare rece. Intrarea e lină inițial, dar valurile sunt foarte puternice și imediat te împing spre zona cu apă adâncă.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 7

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

tuk tuk  

[transport] [tuk tuk]

Distanta

27,3km

Durata

02:44 h
Plaja Dalawella Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Dalawella

[obiectiv] [plajă]

3.0 USD

Descriere

The famous. #Dalawella Beach e o plajă mică, cu intrare destul de abruptă în mare, cu ceva bolovani pe alocuri. Daaaar, cuiva i-a venit ideea de a pune o funie în palmier. De atunci, a devenit atât de faimoasă în social media, că lumea vine aici special pentru asta. Ca și mine. Iar la localul ce deține leagănul, o masă te costa 300-400 rs, iar datul în leagăn, 500. Dacă ești client, te dai gratis. Dar mulți nu sunt, chiar dacă aici au mâncare bună și foarte ieftină - asta comparând cu plajele din jur.

Galerie multimedia

Ferma de țestoase Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Ferma de țestoase

[obiectiv] [animale sălbatice]

3.0 USD

Galerie multimedia

Templul Kushtarajagala Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Templul Kushtarajagala

[obiectiv] [statuie / sculptură]

0.0 USD

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

8,6km

Durata

12:40 h
Coco Gate Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Coco Gate

[mâncare şi băutură] [bodega]

4.0 USD

Descriere

Mâncare tradițională
Plaja Mirissa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Mirissa

[obiectiv] [plajă]

Descriere

Mirissa e un mic oraș ce s-a transformat în stațiune. Aici vin mulți turiști și astfel, ai două lumi: cea de pe plaja întinsă, cu sute de turiști, resorturi, restaurante cu meniu diversificat cu mâncăruri europene, sezlonguri și umbrele, cocktailuri la happy hour și petreceri nocturne. Cum treci șoseaua paralelă cu coasta, intri în orașul local, cu bodegi în care mănâncă mai mult localnicii, cu case transformate in guest houses, cu școli și temple budiste.

Galerie multimedia

Pravindi Guest House Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Pravindi Guest House

[cazare] [casa de oaspeti]

33.0 USD

Descriere

Preț cameră pentru 3 nopți cazare. Recomand!
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 8

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

tuk tuk  

[transport] [tuk tuk]

Distanta

1,7km

Durata

00:13 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

barca  

[transport] [barca]

Distanta

46km

Durata

04:23 h

Galerie multimedia

Raja & the Whales Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Raja & the Whales

[obiectiv] []

52.0 USD

Descriere

eco-friendly tour Totul inclus: transport de la cazare până în port, apă, mic dejun consistent cu fructe și omletă, suc de portocale, lecție despre balene și cum le putem proteja. https://www.facebook.com/corinamatei.ro/posts/682395292163036?__xts__[0]=68.ARD59Iq4tHcVlFYmS9_nO79_7DdUkrVaxQ6iz4YGeJkWc4lmiLREsVO_12vaxMDNuV-pqXDrhY4_yvcfcQrhSKbCiDxvBxqsV7Q5HAO-vjCh26V38r-Yvf6QJAEphrwVsW-6ymX8JQ3fpxRLHoCJT51wL3Cctd9aPSJWZbl3UvtQvacuoJ3ORpp9OBPyQdKeOnwGPKjKMpZAfLrjlCwPMPynzH7CX9LqtJNISTt87gfB2YfuDw7C0aUTiMdnjbZb6-axplGVdiWHsXl9EYjm0UihGR89M0N5MJgmHDLZr1mXwYJOwHV8cXReHuEVZlTNjBW6vTG-gmYH0lNWjaY0&__tn__=-R
Balene Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Balene

[obiectiv] [animale sălbatice]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

13,5km

Durata

29:23 h
Plaja Secretă Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Secretă

[obiectiv] [plajă]

Galerie multimedia

no. 1 Dewmini Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

no. 1 Dewmini

[mâncare şi băutură] [restaurant]

6.0 USD

Descriere

Mancare tradițională
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 9

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Insula Mirissa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Insula Mirissa

[obiectiv] [insula]

Galerie multimedia

Nisip negru Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Nisip negru

[obiectiv] [plajă]

Galerie multimedia

Corali pe plajă Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Corali pe plajă

[obiectiv] [plajă]

Galerie multimedia

Coconut Tree Hill Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Coconut Tree Hill

[obiectiv] [belvedere]

Galerie multimedia

Golful Țestoaselor Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Golful Țestoaselor

[obiectiv] [plajă]

Galerie multimedia

Golful pentru surf Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Golful pentru surf

[obiectiv] [plajă]

Șezlonguri Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Șezlonguri

[alte servicii] [sezlong ai umbrela]

Galerie multimedia

Plaja Mirissa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Mirissa

[obiectiv] [plajă]

Galerie multimedia

Locul ideal pentru a vedea apusul Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Locul ideal pentru a vedea apusul

[obiectiv] [apus / răsărit]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 10

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

taxi  

[transport] [taxi]

20.0 USD

Distanta

63km

Durata

01:13 h
Autostrada - drum cu taxă Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Autostrada - drum cu taxă

[informaţii] [drum]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

6,2km

Durata

09:53 h
Plaja Narigama Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Narigama

[obiectiv] [plajă]

Descriere

Lângă Hikkaduwa, la nici un kilometru spre sud, am găsit una dintre cele mai liniștite, mai frumoase și mai pustii plaje de pe coasta de sud-vest. #Narigama e numele ei și aici m-am simțit excelent. Am lenevit în voie (adormit) ascultând doar apa și pescărușii. Chiar dacă valurile sunt pentru surferi, intrarea în mare e lină și ți-e mai mare dragul să stai în calea spumei oceanului de la mal.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 11

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Zona de restaurante Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Zona de restaurante

[mâncare şi băutură] [restaurant]

Galerie multimedia

Plaja Hikkaduwa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Hikkaduwa

[obiectiv] [plajă]

Descriere

Plaja din #Hikkaduwa nu-i nici pe departe atât de interesantă pe cât o laudă turiștii. E o plajă de oraș, strâmtă și cam murdară. Da, e la umbra cocotierilor, însă sub cocotieri sunt - ați ghicit - o droaie de furnici. Când vine mareea, lumea (turiști și localnici) se înghesuie printre barcile ,,parcate pe plajă. Mulți vânzători ambulanți te strigă din 5 în 5 minute, ba chiar vin lângă tine: poate vrei o nucă de cocos, o înghețată din mașina cu sonerie monofonică pe care nu o mai suport, o gogoașă, o brățară sau, de ce nu, o plimbare cu barca. Nu-i loc de șezlonguri sau de magazine care să vândă o bere sau o apă rece. Unde mai pui că plaja e la marginea drumului principal, așa că sunetul valurilor concurează cu cel al mașinilor și tuk-tuk-urilor. Super bonus: aici sunt cei mai mulți țânțari din toate destinațiile mele din SriLanka. Noroc cu repelentul natural, mai bun ca Autanul. Ah, și sunt foarte mulți copii aici care aleagă printre prosoape și e destul de enervant mai ales când îți bagă niște nisip în ochi. Presupun că părinții preferă să vină aici deoarece în oraș găsesc mai multe opțiuni de cazare, restaurante europene, dar și servicii medicale.

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 12

[sfârşit de zi]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

autobuz  

[transport] [autobuz]

0.35 USD

Distanta

35,7km

Durata

00:53 h

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Distanta

10km

Durata

09:41 h
Nisal Villa Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Nisal Villa

[cazare] [pensiune]

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

scuter  

[transport] [scuter]

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

mers pe jos  

[transport] [mers pe jos]

Plaja Bentota Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Plaja Bentota

[obiectiv] [plajă]

Galerie multimedia

Lacul Bentota Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacul Bentota

[obiectiv] [lac]

Galerie multimedia

Aida Seafood Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Aida Seafood

[mâncare şi băutură] [restaurant]

Galerie multimedia

Lacul Bentota Ganga Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Lacul Bentota Ganga

[obiectiv] []

Galerie multimedia

 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

sfârşit de zi 13

[sfârşit de zi]

tuktuk Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

tuktuk

[obiectiv] []

Distanta

2,1km

Durata

00:53 h
 Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

autobuz  

[transport] [autobuz]

0.5 USD

Distanta

68,9km

Durata

22:21 h
Liberty Plaza Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Liberty Plaza

[alte servicii] [altele]

Cafe Natură, cultură și aventură în Sri Lanka

Cafe

[mâncare şi băutură] [cafenea]

5.0 USD

Galerie multimedia